Brăila Mall foloseşte cookies pentru a se asigura că vă bucuraţi de cea mai bună experienţă pe site. Aflaţi mai multe aici.

Copiii cuceresc Roma Antică!

18 aprilie 2017
1900x850

Copiii curioși pornesc într-o nouă aventură la Brăila Mall!

În perioada 12 mai – 11 iunie,  Imperiul Roman se mută la Brăila Mall, iar cei mici pot să-l descopere prin cea mai distractivă lecție de istorie aplicată.

Costumați în cetățeni romani, cei mici vor cuceri Roma Antică într-un tur de aproximativ 45 de minute, dar și inimile celor care îi asistă. Însoțiți de ghizi costumați tematic, pornesc în aventură pe un traseu bine stabilit, în cadrul căruia:

✓ vor învăța despre istoria Romei: legenda lui Romulus și Remus, cum s-a dezvoltat Roma, cum a trecut de la monarhie la republică și de la republică la imperiu.

1

✓ vor descoperi Orașul Roma, unde mici romani vor descoperi elementele reprezentative, drumurile pietruite, modul ingenios prin care romanii au alimentat orașul cu apă prin intermediul apeductelor și importanța formului, formând unul chiar ei.

2

✓ vor analiza felul de a se îmbrăca al romanilor. Copiii vor descoperi toga, tunica sau stola și culorile reprezentative pentru fiecare categorie socială.

3

✓ vor vizita Colosseum, cea mai reprezentativă clădire a Romei Antice, pentru a descoperi ce erau amfiteatrele, la ce foloseau și ce secrete ascundeau.

4

✓ vor învăța despre gladiatori printr-un joc educativ în care cei mici sunt provocați să echipeze un gladiator pentru lupta cu leii, în timp ce află totul despre acești luptători curajoși.

5

✓ vor face cunoștință cu armata romană. Cei mici vor descoperi catapulta, tacticile de război ale romanilor și vor exersa mișcarea “testudo” – alinierea compactă a scuturilor, tactică inovativă de apărare a armatei romane.

6

✓ aventura continuă cu Împărații romani, unde copiii vor vedea busturile celor mai celebri Împărați din istorie și vor afla detalii despre aceștia.

7

✓  vor descoperi elementele de educație romană: să numere cum numărau romanii cu ajutorul unui panou magnetic, să identifice elementele de arhitectură romană (coloane, dom, apeduct, baie romană), elementele de artă romană prin intermediul jocurilor interactive (busturi, mosaic, basoreliefuri), religia romană și Zeii romani.

8

✓ vor face poze haioase cu gladiatorii și soldații romani pentru a pleca cu o amintire plăcută din această excursie.

9

La final, toți participanții vor primi diplome de merit pentru curajul dovedit în Imperiul Roman și vor fi promovați ca cetățeni de bază ai Romei Antice.

Expoziția interactivă și educativă “Copiii în Roma Antică” se adresează copiiilor cu vârste curpinse între 5 și 12 ani.

Prețul unui bilet este de 12 Lei/copil și poate fi achiziționat de la Biroul de Informații (parter) Brăila Mall. Grupurile organizate de minimum 10 copii pot achiziționa biletul de intrare la preț redus de 10 Lei/copil.

Rezervă-i și tu un loc celui mic!

Untitled-002

Citeşte mai departe

Property of

Urmărește-ne și pe

Abonează-te la
newsletter-ul nostru

Adresa de e-mail nu este corectă

Urmărește-ne și pe

Abonează-te la
newsletter-ul nostru

Adresa de e-mail nu este corectă

Property of